Lumea în care trăim este frumoasă, colorată și diversă. Iar vestea bună este că din ce în ce mai multe companii încep să realizeze importanța promovării unui loc de muncă inclusiv - adică unul care permite tuturor să se exprime liber. Dar cum poți recunoaște aceste companii? Am adunat câteva indicii care te vor ajuta să recunoști dacă un loc de muncă promovează sau nu diversitatea și incluziunea.

Salariu transparent

Lucrul acest nu ar trebui să fie negociabil. Este foarte important ca salariul să se bazeze exclusiv pe calificările și aptitudinile tale. De asemenea, cunoașterea intervalului salarial pentru o poziție deschisă înainte de a aplica pentru ea ar trebui să fie la fel de importantă. 

Egalitatea de șanse

Într-un loc de muncă inclusiv, oportunitățile de creștere și de avansare sunt disponibile pentru toți angajații, indiferent de vârstă, sex, etnie etc. De aceea, ar trebui să fim atenți la:

Dacă organizația din care faci parte bifează cele două criterii de mai sus înseamnă că promovează un mediu în care toată lumea se simte apreciată și motivată. De asemenea, susținerea, încurajarea și sărbătorirea succesului unei persoane arată că lucrezi într-un mediu prietenos și pozitiv.

Comunicare deschisă

Comunicarea este de obicei cheia pentru rezolvarea multor probleme, de aceea este vitală atunci când vrem să construim un mediu de lucru inclusiv. Un dialog deschis între membrii echipei și management, încurajarea ideilor diferite și schimbul de cunoștințe sunt semne că faci parte dintr-o companie care apreciază diversitatea și pune accent pe promovarea individului. Pentru orice angajat este important să aibă siguranța că-și poate spune părerea fără teama de a fi judecat. 

Reprezentativitate

Acesta este poate cel mai clar semn al unui mediu care promovează diversitatea și incluziunea. Este crucial să vedem că există reprezentare diversă la toate nivelurile organizaționale - nu doar pentru că trebuie respectată o anumită cotă (de pildă, de gen), ci pentru că această valoare stă la baza companiei respectivă. Reprezentativitatea, în special în rolurile de conducere, trimite un mesaj puternic de încurajare, susținere și promovare a diferitelor identități și perspective.

Politici respectuoase și inclusive

În final, dacă ne dorim să creăm un loc de muncă inclusiv, trebuie să dezvoltăm politici serioase în acest sens. Aceasta înseamnă că o organizație își propune, cu adevărat, să acționeze în această direcție. Știm cu toții că este cale lungă între ceea ce ne dorim și ceea ce punem în practică, de aceea, dacă dorim să dezvoltăm un mediu care promovează diversitatea și incluziunea, atunci trebuie să implementăm măsuri clare pentru a opri discursul instigator la ură și pentru a elimina practicile discriminatorii. 

De ce trebuie să faci toți pașii de mai sus? Pentru că un loc de muncă inclusiv aduce foarte multe beneficii - angajați mai fericiți și mai productivi, de exemplu. Iar asta înseamnă că venim cu drag la muncă și, bineînțeles, că putem să ne bucurăm de brighter Mondays.

Ești în căutarea unui job? Spune-ți experiența și ajută-ne să aflăm dacă și în ce fel există discriminare la locul de muncă și în procesul de recrutare.