O tot repetăm și nu ne vom sătura să o facem, dacă actualul loc de muncă nu-ți aduce bucurie, atunci probabil nu este cel potrivit pentru tine. De ce este important să vorbim despre asta? Pentru că, în medie, oamenii își petrec o treime din viață lucrând. Și atunci nu ar fi important să muncești într-o atmosferă plăcută?
Unele joburi reprezintă un mare semnal de alarmă încă de la început, altele necesită timp pentru a vedea dacă și ce nu este în regulă cu ele. Cum ne dăm seama dacă un loc de muncă este sau nu potrivit pentru noi? Mai jos lăsăm câteva lucrurile la care ar fi bine să fiți atenți:
Gândul că trebuie să mergi la muncă te îngrozește
Acest gând apare în fiecare zi de luni (sau, și mai rău, în fiecare zi din săptămână), în fiecare dimineață înainte de a merge la birou sau după fiecare pauză de masă atunci când trebuie să te întorci la locul de muncă. Dacă simți asta de fiecare dată când te gândești la job și ți-ai pierdut entuziasmul pe care l-ai avut cândva, atunci poate că a venit timpul pentru o schimbare. Ascultă-ți intuiția și nu subestima semnalele de alarmă pe care le tot primești.
Orele suplimentare sunt ceva firesc
Ți se întâmplă adesea să vii mai devreme la birou sau să rămâi mult peste program pentru a termina tot ce ai de făcut? Petreci din ce în ce mai mult timp departe de oamenii pe care îi iubești? Un loc de muncă este doar atât: un loc de muncă. Așa că este fundamental să ai limite.
Indiferent de jobul pe care îl ai, este foarte important să ai timp pentru tine, să te relaxezi și să faci lucruri care îți plac. Timpul este prețios și este foarte limitat, așa că asigură-te că îl petreci cu înțelepciune. În plus, orele suplimentare sunt doar o oprire în drumul spre epuizare, fii atent. Pune-te mereu pe primul loc în viața ta. Ai grijă de tine!
Munca îți afectează atât sănătatea mentală, cât și fizică
În corpul nostru totul este conectat. Nivelurile ridicate de stres pot cauza probleme și disconfort fizic pe termen lung. Nicio slujbă nu merită sănătatea ta, amintește-ți asta.
Nu vezi niciun potențial de creștere
Este absolut normal să îți dorești să fii apreciat pentru realizările tale, să te dezvolți profesional și să dobândești noi cunoștințe și aptitudini. Cu toate acestea, unele job pur și simplu nu-ți oferă aceste oportunități și te trezești blocat în același loc pentru o lungă perioadă de timp.
Dezvoltarea profesională ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea - chiar dacă, uneori, asta înseamnă să faci pasul către o altă companie.
Salariul nu-ți mai este suficient
Banii sunt importanți. De fapt, pentru mai bine de 95% dintre candidați, acesta este cel mai important factor atunci când vine vorba despre căutarea unui nou loc de muncă. Dacă salariul nu-ți mai este suficient pentru a-ți acoperi nevoile de bază sau te împiedică să-ți îndeplinești obiectivele, poate că este timpul să-ți cauți un nou angajator - știm că există companii care plătesc mai mult pentru abilitățile tale 😉
Chiar și aerul din locul de muncă actual este toxic
Nu suntem Britney Spears, așa nu suntem dependenți de toxicitate. Certurile, bârfă, întârzierile, o conducere neprofesionistă sau chiar hărțuirea... toate acestea determină un mediu de muncă toxic.
Dacă te confrunți frecvent cu aceste lucruri la locul tău de muncă, este timpul să te gândești la o schimbare. Serios. Mai bine fugi acum, decât să stai într-un astfel de loc. Mediul toxic poate fi cauza unor probleme mentale și/sau fizice, iar acest lucru pur și simplu nu este acceptabil. O spunem din nou: ai grijă de tine!
Simți că ești singur
Dacă nu ai pe cine să te bazezi pentru a te ghida și a-ți oferi feedback, atunci simți, cel mai probabil, că lupți singur. Și nimeni nu ar trebui să se simtă așa. Să ai un mentor este crucial pentru dezvoltarea ta personală și profesională, așa că nu te mulțumi cu mai puțin.
Ți-ai pierdut scânteia creativă
Din nefericire, cu toții ne putem confrunta cu această situație, indiferent dacă lucrăm sau nu într-o industria creativă. Dacă te simți plictisit la serviciu, motivația pare plecată în vacanță și chiar și cele mai simple sarcini se simt copleșitoare, atunci este clar că ai nevoie de o schimbare.
Acesta este momentul pentru a-ți pune o întrebare foarte importantă – jobul actual te face nefericit sau meseria pe care o practici acum nu-ți mai place? Dacă este vorba despre al doilea lucru, atunci ai nevoie de o schimbare mai importantă, de un nou drum profesional. Înțelegem, poate părea înfricoșător, dar nu-ți fie teamă să începi ceva nou - niciodată nu este prea târziu pentru a-ți găsi adevărata pasiune.
Indiferent dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă sau ești pe drumul către schimbarea în carieră, nPloy este întotdeauna aici pentru a te ajuta. Amintește-ți, jobul perfect este la doar un swipe distanță.
Lasă nPloy să te ajute să-ți găsești jobul potrivit.
Încearcă acum aplicația nPloy. O poți descărca gratuit din Apple store sau Google Play Store.