nPloy: prezentare generală
nPloy este o aplicație mobilă care conectează talentele cu angajatorii pe baza preferințelor reciproce.
Povestea a început în 2018, când co-fondatorii noștri Konstantin Tsonev și Tsvetoslav Zahariev s-au întors de la absolvirea studiilor în străinătate și au încercat să-și găsească un loc de muncă. S-au confruntat atunci cu un proces de recrutare lung și anevoios. Așa că, au decis că este timpul să-l schimbe. nPloy s-a lansat oficial în Bulgaria în 2019, iar în 2022 aplicația s-a dezvoltat, ajungând acum să fie locul potrivit pentru orice profesionist care încearcă să-și dezvolte cariera, indiferent dacă este sau nu în căutarea unui loc de muncă. Prin urmare, astăzi, userii se pot înscrie în cluburi, pot începe discuții pe toate subiectele legate de muncă, pot obține informații și pot lua parte la evenimente, atât fizice, cât și online.
La sfârșitul anului 2022, echipa noastră a obținut prima rundă de investiții, stabilindu-și drept obiectiv extinderii în mai multe țări din Europa Centrală și de Est, iar România a fost prima destinație. Lansată în februarie 2023, nPloy are acum peste 60 de companii și peste 5000 de utilizatori în România.
Algoritmul de matching
nPloy utilizează inteligența artificială pentru a optimiza procesul de recrutare. Astfel, conectarea candidaților și angajatorii se face pe baza criteriile predefinite ale primilor - așteptările salariale, abilitățile și calificările, precum și filtre suplimentare, cum ar fi locația, modelul de lucru sau experiența profesională. Pentru a începe să aplice pentru locuri de muncă care i se potrivesc, un candidat trebuie doar să-și completeze profilul și să ajusteze filtrele conform nevoilor și dorințelor sale. Apoi, algoritmul îi afișează numai anunțuri de locuri de muncă care corespund preferințelor sale. Aplicația poate fi folosită atât de către persoanele care caută în mod activ un loc de muncă, cât și pentru cei care doar sunt curioși de ce oportunități profesionale există în piață.
Utilizarea tehnologiei AI îi ajută și pe recrutori să scape de procesul de preselecție care poate fi adesea destul de complicat și de costisitor. Aceștia pot să posteze foarte ușor un loc de muncă și apoi să lase algoritmul Ai să filtreze talentele, arătând postul numai candidaților potriviți. nPloy oferă, astfel, o abordare inovatoare și eficientă, fiind adaptată nevoilor tuturor tipurilor de echipe de recrutare.
În plus, nPloy contribuie la eliminarea completă a prejudecăților în recrutare. Companiile văd doar CV-ul cu informațiile profesionale ale candidatului - datele personale, cum ar fi numele, sexul sau informațiile de contact rămân ascunse până când ambele părți sunt interesate de colaborare. Cu alte cuvinte, atunci când aplică pentru un loc de muncă prin intermediul platformei nPloy, candidații pot fi siguri că vor fi analizați doar în funcție de experiența, abilitățile și talentele lor. Profilurile candidaților sunt anonime. În plus, aceștia își pot ascunde și angajatorul actual, evitând astfel orice situație incomodă.
Talent Pool - cum funcționează recrutarea proactivă
Recrutarea proactivă este un alt lucru cu care ne mândrim. Odată intrați pe platforma nPloy, recrutorii primesc acces la întreaga noastră bază de talente - talent pool. Aici, angajatorii pot filtra candidații, găsind talentele potrivite pentru posturile vacante. Ulterior, îi pot invita pe aceștia să aplice foarte simplu și rapid pentru locurile de muncă respective. Pentru fiecare invitație primită din partea unei companii, candidatul primește o notificare pe telefon - un match request. Și astfel, conceptul de cold calling devine doar o amintire.
Campanii de marketing și branding
Recrutarea și marketingul merg mână în mână atunci când vine vorba de găsirea oamenilor potriviți pentru echipă. De aceea, campaniile de Employer Branding și Recruitment Marketing sunt incluse în abonamentele nPloy. În funcție de perioada aleasă, echipa noastră de profesioniști dezvoltă o campanie care să reflecte valorile brandului, incluzând o varietate de canale și formate care se potrivesc strategiei și obiectivelor fiecărui angajator.
Postarea locurilor de muncă este GRATUITĂ
Abonamentele nu sunt singura modalitate prin care companiile pot folosi platforma nPloy. Recrutorii pot posta gratuit un număr nelimitat de anunțuri de locuri de muncă și pot plăti doar dacă doresc să deblocheze informațiile personale ale candidaților - numele, fotografia și datele de contact. Cu alte cuvinte, plătești doar pentru rezultate. Fără riscuri financiare. Dacă nu ești mulțumit de rezultate, nu plătești nimic.
Și, știi care este este cel mai interesant lucru? Beneficiile nu se opresc aici. Obiectivul nostru este să continuăm să dezvoltăm algoritmului bazat pe tehnologiile AI emergente pentru a face platforma nPloy și mai eficientă atât candidaților, cât și angajatori. Informațiile trebuie să fie accesibile tuturor. Scopul nostru este să devenim un partener care să oferte credibilitate și echitate pe piața muncii.